Capitolul 1 — Magazinul online ca afacere reală

Hobby sau afacere? Linia pe care o trasează fiscul

Hai să pornim de la ceea ce schimbă tot restul: un magazin online nu este un hobby din care iese, din când în când, un ban în plus. Este o afacere adevărată, cu obligațiile ei. Vestea bună este că, dacă înțelegi lucrul acesta de la început, eviți tocmai capcanele care îi costă pe cei mai mulți timp și bani. Despre asta, de fapt, e tot capitolul.

Mulți încep ușor, „doar ca să testeze”: pun câteva produse pe Facebook, primesc câteva comenzi pe OLX, iar banii intră în contul personal. Gândul este firesc — „deocamdată doar încerc, nu e încă o firmă”. Problema este că fiscul nu se uită la cum numești tu activitatea, ci la cum arată ea în realitate.

Hai să lămurim de la început unde este, de fapt, granița, pentru că nu se află acolo unde cred cei mai mulți. Granița nu o dă suma pe care o încasezi, ci natura tranzacției. Dacă îți vinzi telefonul vechi, niște haine pe care nu le mai porți sau o canapea de care vrei să scapi, atunci vinzi din ceea ce ai folosit tu, ocazional și fără gândul de a face profit. În situația aceasta nu datorezi nimic și nu ai nimic de declarat, indiferent cât iei pe acea vânzare (chiar așa prevăd art. 61 și art. 114 din Codul fiscal).

Lucrurile se schimbă în momentul în care apar trei elemente: repetitivitatea, volumul și intenția de a revinde, adică atunci când cumperi marfă special ca să o vinzi mai departe. Din acel moment nu mai vinzi obiecte personale, ci faci comerț. Iar comerțul, în România, se desfășoară printr-o formă de organizare înregistrată: PFA, întreprindere individuală sau SRL.

Dacă te regăsești în coloana din dreapta, chiar și atunci când vinzi „doar” pe un grup de Facebook, atunci desfășori, în ochii legii, o activitate economică. Și e mai bine să știi asta de la început, ca să te organizezi liniștit, decât să afli mai târziu, când e mai complicat și mai scump de îndreptat.

De ce „neoficial” nu mai este o opțiune bună în 2026

Poate te întrebi de ce insist atât pe „fă lucrurile oficial”. Nu o fac din formalism, ci pentru că, începând din 2026, varianta „neoficială” a devenit pur și simplu riscantă pentru tine. Hai să-ți arăt de ce, ca să poți decide în cunoștință de cauză. Două lucruri s-au schimbat și, împreună, au închis această portiță.

În primul rând, datele tale ajung astăzi singure la ANAF. Printr-o directivă europeană numită DAC7 (transpusă la noi prin OG 16/2023, în Codul de procedură fiscală), platformele de vânzare — de la OLX și Vinted până la eMAG, Amazon sau Etsy — sunt obligate să raporteze automat fiscului datele vânzătorilor. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie să te reclame cineva; informațiile pleacă direct din sistem. Un vânzător de bunuri scapă de această raportare doar dacă, într-un an calendaristic, rămâne sub 30 de vânzări și, în același timp, sub 2.000 de euro încasări. Dacă depășești fie și una singură dintre cele două limite, ești raportat.

Reține, totuși, o nuanță importantă, ca să nu te alarmezi degeaba: pragurile DAC7 sunt praguri de raportare, nu de impozitare. Faptul că ai fost raportat nu înseamnă automat că datorezi taxe; asta depinde de încadrarea de mai devreme, ocazional sau comercial. Sunt două lucruri diferite, pe care e bine să nu le confunzi.

Și, pentru că datele chiar sunt folosite, merită să știi cum: numai în 2025, peste 11.000 de persoane fizice au primit notificări. Cei cu venituri sub 200.000 de lei au primit notificări de conformare, adică o invitație de a-și pune singuri situația în ordine, în timp ce aceia care depășiseră 500.000 de lei au intrat direct în verificare documentară.

În al doilea rând, nu mai poți funcționa fără o infrastructură legală de plăți.

Nu-ți spun toate acestea ca să te descurajez, ci dimpotrivă. Adevărul simplu este că, în 2026, o afacere online care vinde constant fără o formă juridică nu mai are cum să rămână „discretă”: devine vizibilă, este raportată automat și se expune la amenzi și la recalcularea impozitelor pe anii anteriori. Tocmai de aceea îți recomand să pornești din prima pe varianta care te protejează. Costul de a face lucrurile corect de la bun început este, aproape întotdeauna, mult mai mic decât costul de a le repara după un control.

Întrebările pe care e bine să ți le pui înainte să cheltui un leu

Acum partea cea mai utilă, cea care chiar face diferența. Cele mai costisitoare greșeli din comerțul online nu se fac la control, ci chiar la început, atunci când entuziasmul este mare, iar planul încă mic. Așa că, înainte să plătești pentru un site, pentru un abonament de platformă sau pentru primul lot de marfă, ia-ți câteva minute și răspunde-ți sincer la întrebările de mai jos:

1. Produsul meu rezolvă o problemă reală sau este doar ceva ce-mi place mie? Piața plătește pentru soluții, nu pentru pasiuni.
2. Care este marja reală, după ce scad achiziția, transportul, ambalarea, comisionul platformei, retururile și taxele? (O calculăm concret în Capitolul 2.)
3. Cine cumpără, de fapt, și unde îl găsesc pe acel om online?
4. Pot livra constant? Am stoc, un furnizor sigur sau un model de dropshipping care chiar funcționează?
5. Ce formă juridică mi se potrivește la volumul pe care îl estimez — PFA sau SRL? (Capitolul 9.)
6. Cât mă costă lunar să țin afacerea legală: contabil, abonament de platformă, procesator de plăți, găzduire?
7. Am bugetul să rezist 6–12 luni fără profit? Majoritatea magazinelor nu devin rentabile din prima lună.
8. Sunt pregătit pentru obligațiile de conformare — e-Factura, înregistrarea în scopuri de TVA la depășirea plafonului de 395.000 lei, mențiunile ANPC, dreptul de retur de 14 zile?

Dacă la jumătate dintre ele răspunsul tău este „nu știu”, asta nu înseamnă că ideea e proastă. Înseamnă doar că mai ai puțin de lucru înainte de a investi bani — și e perfect în regulă. Mai bine îți răspunzi acum, pe hârtie, decât după ce ai cheltuit primul buget. Exact aici se vede diferența dintre cineva care „a încercat un magazin online” și cineva care construiește, pas cu pas, o afacere.

Pașii următori

Acum că privești magazinul ca pe o afacere, putem merge mai departe, pe partea practică:

• Capitolul 2 — validarea ideii și calculul marjei reale (cu cifre concrete)
• Capitolul 3 — alegerea modelului de business: site propriu, marketplace sau mixt

Capitolul 2 — Validarea ideii și calculul marjei reale

Întâi validezi cererea, apoi cheltui

Cea mai frecventă greșeală la început este să te îndrăgostești de un produs și să comanzi imediat o cantitate mare, pornind de la ideea că „dacă mie îmi place, sigur o să le placă și altora”. Din păcate, piața nu funcționează chiar așa. Înainte să investești bani, e bine să verifici dacă oamenii caută și cumpără, în mod real, ceea ce vrei tu să vinzi. Vestea bună este că ai la dispoziție, gratuit, câteva instrumente care îți dau răspunsul în doar câteva ore:

• Google Trends îți arată dacă interesul pentru produsul tău crește, scade sau este sezonier. Un trend care scade de trei ani la rând nu se redresează doar pentru că ești tu entuziast.
• eMAG și Amazon îți spun cum stă concurența. Caută produsul și uită-te câți vânzători sunt deja, la ce prețuri și câte recenzii au primele rezultate. Multe recenzii înseamnă cerere reală, dar și o concurență pe care va trebui să o întreci.
• Meta Ads Library îți arată ce reclame rulează concurenții tăi, pentru că este publică. Dacă cineva plătește reclame de luni de zile pentru același produs, înseamnă că îi sunt profitabile, iar asta este o validare puternică, plătită din buzunarul altcuiva.

Regula simplă pe care merită s-o ții minte este aceasta: îți dorești o nișă cu cerere dovedită, dar în care să nu fii al 200-lea vânzător identic. Cerere existentă, plus un unghi prin care te diferențiezi (prețul, calitatea, modul în care îți servești clienții sau brandul), înseamnă un punct de plecare sănătos.

De ce marja „de pe hârtie” te poate păcăli

Aici se pierd cei mai mulți bani, și nu la control, ci chiar în Excelul propriu. La început, aproape toți facem același calcul: „cumpăr cu 60 de lei, vând cu 100, înseamnă că am o marjă de 40%“. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Ceea ce ai calculat acolo este doar marja brută, pe hârtie. Marja care contează cu adevărat este cea care îți rămâne în mână după ce plătești toate costurile pe care, la început, e ușor să le treci cu vederea.

Ca să vezi limpede diferența, hai să luăm aceeași vânzare și să adăugăm, pe rând, costurile reale (cifrele sunt orientative, pentru un produs vândut printr-un marketplace de către un SRL micro neplătitor de TVA):

Aceeași vânzare care părea să aibă „40%” îți lasă, de fapt, doar 8 lei. Și încă nu am socotit reclamele. Atunci când îți aduci clientul prin Google sau Meta Ads, costul de achiziție mănâncă, de multe ori, aproape tot ce a mai rămas. La fel, nu am inclus aici abonamentul de platformă, contabilitatea sau timpul tău.

Ca să nu lucrezi cu cifre false, ține cont de câteva lucruri:

• Comisionul de marketplace nu este fix. Pe eMAG, de exemplu, el variază între 5% și 25%, în funcție de categorie (fashion-ul și produsele cu retururi multe sunt spre vârful intervalului). Folosește comisionul real al categoriei tale, nu o medie aproximativă.
• Dacă ești plătitor de TVA, calculul se schimbă: prețul afișat include TVA, iar tu lucrezi cu sumele fără TVA. Prin urmare, marja se calculează pe net, nu pe prețul cu TVA.
• „Transportul gratuit” sună frumos, dar înseamnă, de fapt, că îl plătești tu din marjă.

Concluzia este că nu există „produs profitabil” în general, ci doar produs profitabil la prețul tău, cu costurile tale, în categoria ta. De aceea, înainte să comanzi stoc, fă acest tabel pentru fiecare produs. Iar dacă marja reală îți iese sub 10–15%, înseamnă că nu mai ai spațiu de manevră pentru reduceri, retururi sau o eventuală scumpire la furnizor.

Produse „ușoare” și produse „complicate”

Nu toate produsele cer același efort și același risc. La început, cu cât alegi ceva mai simplu, cu atât îți este mai ușor:

• Perisabilele (alimente, cosmetice cu termen scurt) vin cu termen de valabilitate, condiții de depozitare și pierderi dacă nu reușești să le vinzi la timp. Risc ridicat.
• Produsele fragile (sticlă, ceramică, electronice sensibile) cer ambalare scumpă și aduc spargeri pe drum, retururi și reclamații, iar marja se erodează rapid.
• Produsele voluminoase sau grele transformă curieratul în cel mai mare cost al tău, care îți strivește marja.
• Produsele reglementate (suplimente, cosmetice, alcool, jucării, dispozitive) cer autorizări, etichetare specifică și conformitate. Nu sunt imposibile, dar nu sunt produse „de început”.

Produsul ideal pentru primul tău magazin este, așadar, ușor de depozitat, ușor de transportat, fără reglementări grele, cu o marjă reală sănătoasă și cu cerere dovedită. Pe acela îl poți gestiona singur cât timp înveți mecanismul.

Pașii următori

• Capitolul 3 — modelul de business: site propriu, marketplace sau mixt (și cum decizi în funcție de produs, buget și experiență)
• Capitolul 9 — forma juridică potrivită volumului tău (PFA vs SRL), cu calcule

Capitolul 3 — Alegerea modelului de business

Cele trei modele

Pentru un magazin online ai, în esență, trei drumuri, iar alegerea ta determină cât câștigi, cât muncești și cât de expus ești:

• Marketplace — vinzi prin eMAG, Amazon sau Etsy, folosind traficul și infrastructura lor.
• Site propriu — îți construiești magazinul tău (pe WooCommerce, Shopify și altele) și îți aduci singur clienții.
• Mixt — combini cele două variante, fiecare cu rolul ei.

Niciunul nu este „cel corect” în sine. Totul depinde de produs, de buget și de cât de la început ești.

Marketplace — trafic gata făcut, dar pe banii lor

Marele avantaj este că ai acces, instant, la milioane de clienți care deja caută și cumpără. Nu mai trebuie să construiești încredere, pentru că oamenii o au în eMAG, nu neapărat în tine. Infrastructura de plată, livrare și retur este gata pregătită. Pentru un început, acesta este cel mai rapid mod prin care poți valida dacă produsul tău chiar se vinde.

Acest confort are, însă, prețul lui:

• În primul rând, plătești un comision între 5% și 25% din fiecare vânzare, în funcție de categorie, iar marja ta scade direct cu acea sumă.
• Apoi, concurența se dă, de cele mai multe ori, pe preț. Clientul vede zece oferte una lângă alta și le sortează după cel mai mic preț, așa că e greu să te diferențiezi.
• Mai departe, nu deții clientul. Platforma nu îți pune la dispoziție datele lui de contact, ceea ce înseamnă că nu poți construi o relație și nu îi poți vinde din nou, direct. Practic, clientul rămâne al eMAG, nu al tău.
• Și, nu în ultimul rând, devii dependent. Dacă platforma își schimbă regulile, îți crește comisionul sau îți suspendă contul, afacerea ta resimte imediat lovitura.

Site propriu — marjă mai bună și brand, dar traficul rămâne treaba ta

Pe site propriu nu mai plătești comisionul de marketplace, așa că marja este mai bună. Și, mai important, deții brandul, datele clienților și relația cu ei. Poți construi o listă de email, poți reveni cu oferte și poți crea clienți fideli care se întorc. Pe termen lung, exact asta face diferența dintre o afacere a ta și un simplu raft într-un mall al altcuiva.

Libertatea aceasta vine, la rândul ei, cu un cost:

• Traficul îl aduci tu. Nimeni nu intră pe site-ul tău „din întâmplare”, așa că ai nevoie de SEO, de Google Ads, de Meta Ads sau de conținut, iar toate acestea cer timp și, de obicei, bani.
• Responsabilitatea tehnică îți aparține: găzduire, securitate, mentenanță și viteză.
• Conformarea o gestionezi singur, de la e-Factura și mențiunile ANPC până la GDPR, politica de retur și termenii și condițiile. (Le luăm pe rând, în Partea a III-a.)
• În plus, încrederea se construiește de la zero, pentru că un site nou nu are autoritatea unui marketplace deja cunoscut.

Mixt — combinația care câștigă pentru majoritatea

În practică, cei mai mulți antreprenori de succes nu aleg, ci combină cele două variante. Logica este simplă: lași fiecare canal să facă ceea ce știe el mai bine.

Marketplace-ul îți aduce volum și descoperire, adică te găsesc clienți noi, care altfel n-ar fi ajuns niciodată pe site-ul tău. În paralel, site-ul propriu îți aduce marjă, brand și clienți fideli, fiind locul în care îi trimiți pe cei care te-au cunoscut deja și pe care vrei să-i păstrezi.

De aceea, mulți încep pe marketplace, ca să valideze și să facă primele vânzări fără să investească imediat în trafic, iar apoi își construiesc, în paralel, site-ul propriu și mută treptat clienții fideli acolo. Este, într-adevăr, mai mult de muncă, dar în acest fel distribui riscul și îți construiești un activ real — brandul și baza ta de clienți — nu doar vânzări de azi pe mâine.

Cum decizi: tabelul scurt

Pe scurt, ca să te orientezi:

• Dacă pornești acum, cu buget mic, și vrei să validezi repede, începe pe marketplace.
• Dacă ai un produs sau un brand cu adevărat diferențiat și îți dorești marjă, plus o relație directă cu clientul, mergi pe site propriu.
• Iar dacă vrei și volum, și brand pe termen lung, alege varianta mixtă. Aceasta este, de altfel, recomandarea pentru majoritatea afacerilor serioase.

Pașii următori

• Capitolul 4 — alegerea platformei concrete (Shopify, WooCommerce, platformele românești), cu costuri reale
• Capitolul 18 — implicațiile fiscale ale marketplace-urilor (eMAG, Amazon, Etsy), în detaliu

Capitolul 4 — Alegerea platformei (cu costuri reale 2026)

Dacă te-ai uitat peste ghiduri mai vechi, ai văzut probabil liste lungi cu Shopify, Wix, BigCommerce, Volusion sau 3dcart. O parte dintre ele nici nu mai sunt relevante astăzi, iar altele nu sunt gândite pentru piața din România. Ca să nu pierzi timp, hai să simplificăm: pentru un magazin propriu în România, în 2026, alegerea realistă se face, în esență, între trei variante — WooCommerce, Shopify și Gomag. Le iau pe rând, calm, și îți spun ce câștigi și ce te costă la fiecare.

WooCommerce — control total, dar mâna ta pe partea tehnică

WooCommerce nu este o platformă separată, ci un plugin gratuit care transformă un site WordPress într-un magazin online. Pluginul în sine nu costă nimic, însă asta nu înseamnă că magazinul e gratuit. Tu plătești găzduirea (orientativ undeva între 5 și 15 euro pe lună la început), domeniul (în jur de 10 euro pe an) și, eventual, o temă premium și câteva plugin-uri.

Marele avantaj este că deții totul și controlezi totul. Nu plătești niciun comision pe vânzare către platformă — singurul comision pe tranzacție este cel al procesatorului de plăți pe care îl alegi (de regulă în jur de 1–2% plus o taxă fixă mică). În plus, ai flexibilitate aproape nelimitată și un control foarte bun pe partea de SEO.

Pe de altă parte, responsabilitatea tehnică îți aparține în întregime: găzduire, securitate, actualizări, viteză. Dacă ești confortabil cu WordPress sau ai pe cineva care te ajută, WooCommerce este o alegere excelentă. Dacă te sperie partea tehnică, s-ar putea să te consume mai mult decât merită la început.

Shopify — rapid și fără bătăi de cap tehnice, contra unui abonament

Shopify este la capătul opus: o soluție „totul inclus”, în care găzduirea, securitatea și mentenanța sunt grija lor, nu a ta. Pornești repede, alegi o temă, îți adaugi produsele și începi să vinzi, fără să atingi vreun server.

La capitolul costuri, planul Basic pornește de la 39 $ pe lună (sau aproximativ 29 $ pe lună dacă plătești anual), Grow este 105 $, iar Advanced 399 $. Vestea bună pentru noi este că Shopify Payments funcționează în România, așa că poți încasa direct cu cardul, fără un procesator separat. Dacă preferi totuși un procesator terț (cum ar fi Netopia sau PayU), reține că Shopify adaugă un comision suplimentar, între 0,6% și 2%, în funcție de plan — un cost ușor de uitat când compari variantele.

Shopify este potrivit dacă vrei să pornești rapid, fără complicații tehnice, și mai ales dacă te gândești să vinzi și în afara țării. Compromisul este că plătești un abonament lunar în valută, ai mai puțin control asupra platformei și depinzi, în final, de regulile lor.

Gomag — platforma gândită pentru piața din România

Gomag este o platformă de eCommerce dezvoltată în România, iar acesta este, de fapt, principalul ei atu: este adaptată la felul în care se vinde la noi. Abonamentele sunt exprimate în euro (fără TVA), iar găzduirea este inclusă. Abonamentul standard acoperă o medie de aproximativ 350 de comenzi pe lună, iar dacă treci de acest prag, costul crește automat cu 67 € pe lună pentru fiecare 350 de comenzi în plus. Pentru tarifele exacte pe fiecare plan, verifică pagina gomag.ro/preturi.

Ce o face confortabilă pentru un antreprenor român este integrarea nativă cu lucrurile de care chiar ai nevoie aici: are integrare gratuită cu eMAG Marketplace, soluții proprii de plăți (Gomag Payments) și de curierat (Gomag Shipments), conectare la comparatoare de prețuri și, foarte important, suport în limba română. Practic, multe dintre lucrurile pentru care pe alte platforme ai nevoie de aplicații separate, aici sunt deja în casă.

Gomag este o alegere bună dacă vrei o platformă ușor de folosit, gândită pentru piața locală, și dacă pui preț pe un suport în română care te ajută când te blochezi.

Cum decizi: tabelul scurt

Ca să te orientezi rapid:

• Dacă vrei control total și marjă maximă, ești confortabil cu partea tehnică (sau ai un ajutor) și ții la SEO, alege WooCommerce.
• Dacă vrei să pornești repede, fără griji tehnice, și poate vinzi și internațional, alege Shopify.
• Dacă vrei o platformă gândită pentru România, cu integrări locale și suport în română, alege Gomag.

Pașii următori

• Capitolul 5 — numele de domeniu și găzduirea (ce alegi și ce eviți)
• Capitolul 17 — încasările și plățile online (procesatori, Legea 239/2025, e-Factura), în detaliu

Capitolul 5 — Numele de domeniu și găzduirea

Numele de domeniu

Gândește-te la numele de domeniu așa cum te-ai gândi la adresa unei case. La fel cum oamenii au nevoie de o adresă clară ca să te găsească ușor, clienții au nevoie de un nume de domeniu simplu ca să ajungă la magazinul tău și să și-l amintească. De aceea merită să-l alegi cu cap, nu în grabă.

Câteva reguli care te ajută să nimerești bine din prima:

• Păstrează-l scurt și ușor de reținut. Cu cât e mai lung, cu atât e mai ușor de greșit la tastare.
• Fă-l relevant pentru brandul sau produsul tău, ca omul să-și dea seama din nume cu ce te ocupi.
• Evită cratimele și cifrele. Sună complicat când îl dictezi cuiva la telefon și se rețin greu.
• Verifică să se scrie ușor, fără variante în care lumea poate greși litere.

Apoi vine întrebarea firească: .ro sau .com? Un domeniu .ro transmite un semnal clar că ești o afacere din România și inspiră încredere clienților de aici. Un .com e potrivit dacă te gândești de pe acum la piețe din afară. Sfatul meu, dacă bugetul îți permite, este să le rezervi pe amândouă, ca să nu ți le ia altcineva mai târziu și să le poți folosi cum ai nevoie.

Mai trebuie să știi și cum funcționează, de fapt, înregistrarea unui domeniu .ro, pentru că aici regulile s-au schimbat. Domeniile .ro sunt gestionate de registrul național RoTLD, iar începând din 1 martie 2018 ele nu se mai cumpără „pe viață”, ci se înregistrează anual, cu posibilitatea de reînnoire. La nivelul registrului, costul este de aproximativ 12 euro plus TVA pe an, atât la înregistrare, cât și la reînnoire, însă registratorii prin care cumperi pot adăuga un mic adaos. Important este să reții că trebuie să-l reînnoiești la timp: dacă uiți, ai o perioadă de grație (în jur de 15–90 de zile, în funcție de registrator), după care domeniul poate fi șters și pierdut.

Un ultim sfat practic: rezervă-ți domeniul din timp, chiar dacă site-ul nu e gata. Îți poți configura de pe acum o adresă de email profesională pe numele lui, iar vechimea unui domeniu este privită de Google ca un mic plus la poziționarea în căutări. Așadar, cu cât îl ai mai devreme, cu atât mai bine.

Găzduirea web

Dacă domeniul este adresa, găzduirea (sau „hostingul”) este terenul și casa propriu-zisă: spațiul de pe un server unde stau, de fapt, toate fișierele site-ului tău. Atunci când un client îți scrie adresa în browser, calculatorul lui se conectează la acel server și primește paginile magazinului. De aceea, alegerea găzduirii nu este un detaliu tehnic plictisitor, ci o decizie care se simte direct în experiența clientului.

Trei lucruri contează cu adevărat la o găzduire bună:

• Viteza. Un site lent îți alungă clienții înainte să apuce să vadă ce vinzi, iar viteza este, în plus, un factor luat în calcul de Google la poziționare. Aici contează și unde se află fizic serverul: un server în România sau în Europa înseamnă, de regulă, un site mai rapid pentru clienții de aici.
• Securitatea. Un magazin colectează date despre clienți, așa că ai nevoie de certificat SSL (acel „lacăt” și https din adresă), de copii de siguranță (backup) automate și, ideal, de protecție împotriva atacurilor.
• Disponibilitatea (uptime). Dacă serverul „pică” des, magazinul tău este indisponibil exact când ar putea cumpăra cineva. Alege un furnizor cu o reputație bună la acest capitol.

Pe scurt, ca să te orientezi între tipurile de găzduire: găzduirea partajată (shared) este cea mai ieftină și perfectă pentru început; soluțiile de tip VPS sau cloud îți dau mai multe resurse și mai mult control pe măsură ce crești; iar găzduirea „managed WordPress” este optimizată special pentru site-uri pe WordPress și WooCommerce, deci merită luată în calcul dacă mergi pe această variantă. Ca buget, la început te încadrezi orientativ undeva între 5 și 15 euro pe lună.

Cum se leagă cu alegerea platformei

Aici se vede de ce capitolul acesta vine imediat după cel despre platforme. Dacă ai ales Shopify sau Gomag, găzduirea este deja inclusă în abonament — tu mai cumperi doar domeniul și îl conectezi la magazin, iar restul îl gestionează ei. Dacă ai ales WooCommerce, atunci domeniul și găzduirea le iei separat, iar acest capitol te privește direct.

Pașii următori

• Capitolul 6 — structura și designul magazinului (cum îl organizezi ca oamenii să cumpere ușor)
• Capitolul 17 — încasările și plățile online, în detaliu

Capitolul 6 — Designul și organizarea magazinului

Prima impresie decide dacă omul rămâne sau pleacă

Gândește-te la magazinul tău online ca la o vitrină și un raft într-un oraș aglomerat. Când cineva trece pe lângă o vitrină dezordonată, plină de lucruri aruncate la întâmplare, nu intră. La fel se întâmplă și online: dacă site-ul arată neîngrijit, lent sau confuz, omul închide pagina înainte să apuce să vadă cât de bun e produsul tău.

De aceea, primul obiectiv al designului este să inspire încredere. Un aspect curat și ordonat, un logo clar, culori care se potrivesc între ele și un site care se încarcă repede transmit, fără cuvinte, un singur lucru: „aici e o afacere serioasă, poți cumpăra liniștit”. Iar încrederea este, în comerțul online, jumătate din vânzare.

Organizarea: omul trebuie să găsească repede ce caută

Degeaba ai produse bune dacă vizitatorul se rătăcește prin ele. Un magazin bine organizat este unul în care clientul ajunge la ce vrea din câteva apăsări, fără să se gândească prea mult. Pentru asta, ai grijă la câteva lucruri:

• Categorii logice. Împarte produsele în categorii clare, așa cum le-ar căuta clientul, nu cum le vezi tu în cap.
• Un meniu simplu. Nu înghesui totul în meniu. Câteva categorii principale, clare, sunt mai bune decât douăzeci de opțiuni amestecate.
• Căutare la îndemână. O bară de căutare vizibilă ajută enorm clienții care știu deja ce vor.
• Drum scurt până la cumpărare. Cu cât omul trebuie să facă mai puțini pași de la „mi-a plăcut” până la „am cumpărat”, cu atât mai bine.

Pagina de produs: locul unde se ia decizia

Pagina de produs este cea mai importantă pagină din magazin, pentru că acolo se hotărăște clientul. Ca să funcționeze, ea are nevoie de câteva elemente esențiale:

• Fotografii bune și clare, de preferință din mai multe unghiuri. Online, omul nu poate atinge produsul, așa că imaginile fac toată treaba.
• O descriere clară, care spune nu doar ce este produsul, ci și ce problemă rezolvă pentru client.
• Prețul vizibil, afișat clar, cu mențiunea dacă include sau nu TVA și dacă mai apar costuri suplimentare. (Despre informațiile obligatorii pe care legea cere să le afișezi vorbim pe larg în Partea a III-a.)
• Un buton de cumpărare evident, ușor de găsit, care iese în evidență.
• Disponibilitatea (stocul) și, dacă ai, recenziile altor clienți, pentru că nimic nu convinge mai bine decât părerea cuiva care a cumpărat deja.

Mobilul, înainte de toate

Astăzi, cei mai mulți clienți îți vor vizita magazinul de pe telefon, nu de pe calculator. De aceea, regula nu mai este „să arate bine pe calculator și, eventual, și pe telefon”, ci invers: magazinul trebuie să arate și să funcționeze impecabil pe mobil, în primul rând. Verifică tu însuți, de pe telefonul tău, cum se vede pagina, cât de ușor se apasă butoanele și cât de simplu e să finalizezi o comandă. Dacă pe telefon e greoi, pierzi majoritatea vânzărilor.

Finalizarea comenzii: nu pune piedici în ultima sută de metri

Mulți clienți pun produsul în coș și apoi abandonează cumpărătura. De cele mai multe ori, motivul nu e prețul produsului, ci surprizele și complicațiile din final: un cost de transport care apare abia la sfârșit, un formular prea lung sau obligația de a-și face cont. Așadar, păstrează drumul spre plată cât mai scurt și mai transparent. Arată costurile de transport din timp, cere doar informațiile strict necesare și oferă, dacă poți, posibilitatea de a comanda fără crearea unui cont. Fiecare pas în plus pe care îl elimini înseamnă, de regulă, mai multe comenzi finalizate.

Personalitatea: dă-i magazinului tău un caracter

Nu în ultimul rând, lasă-ți magazinul să iasă în evidență. Folosește-ți consecvent culorile, logoul și tonul în care vorbești cu clienții, astfel încât omul să te recunoască și să te țină minte. Un magazin cu personalitate, dar îngrijit, se diferențiază mult mai ușor de concurență decât unul „corect”, dar fără niciun caracter.

Pașii următori

Mergem mai departe spre partea de conținut și de vânzare propriu-zisă — fotografiile și descrierile de produs, prețurile și metodele de plată — pe care le luăm pe rând în capitolele care urmează.

Capitolul 7 — Metode de plată și procesare

Ce metode de plată să le oferi clienților

Cu cât îi dai clientului mai multe variante prin care să plătească comod, cu atât mai puține comenzi pierzi în ultima clipă. În România, patru metode acoperă, practic, tot ce ai nevoie:

• Plata cu cardul online este cea mai rapidă și cea mai folosită. Clientul plătește pe loc, iar tu primești confirmarea imediat. Pentru asta ai nevoie de un procesator de plăți, despre care vorbim mai jos.
• Ramburs (plata la livrare) rămâne foarte populară la noi, mai ales la clienții care nu au încredere să plătească înainte de a vedea produsul. Dezavantajul este rata mai mare de refuzuri la livrare și banii care îți vin mai târziu.
• Transferul bancar este simplu și fără comisioane de procesare, dar e mai lent și mai incomod pentru client, așa că îl folosesc mai ales firmele care cumpără pe factură.
• Plata în rate poate crește valoarea comenzii la produsele mai scumpe, însă presupune un acord cu o instituție financiară.

Sfatul practic este să oferi cel puțin plata cu cardul și rambursul, pentru că acestea două acoperă marea majoritate a clienților din România.

Procesatorii de plăți: cum încasezi, de fapt, cu cardul

Ca să poți accepta plăți cu cardul pe site, ai nevoie de un procesator de plăți — un intermediar care preia în siguranță banii de pe cardul clientului și ți-i trimite în cont. Pe piața din România, cei mai folosiți sunt Netopia, PayU, Libra Pay și Stripe, iar diferențele dintre ei sunt practice, nu doar de nume:

• Netopia, PayU și Libra Pay sunt soluții cu prezență puternică în România. Se integrează ușor cu platformele locale, oferă metodele de plată cu care clienții români sunt obișnuiți și au suport în limba română. Sunt, de regulă, alegerea naturală dacă vinzi în principal pe piața de aici.
• Stripe este un procesator internațional, foarte apreciat pentru integrarea ușoară din punct de vedere tehnic și pentru suportul larg pentru plăți din alte țări. Are sens mai ales dacă vinzi și în afara României.

La capitolul costuri, procesatorii percep un comision pe fiecare tranzacție, orientativ undeva în jur de 1–2% plus o taxă fixă mică, dar acesta variază în funcție de procesator, de volumul tău și de contract. De aceea, înainte să te decizi, compară trei lucruri concrete: comisioanele reale la volumul tău estimat, cât de ușor se integrează procesatorul cu platforma pe care ai ales-o și în cât timp îți decontează banii în cont.

Noutatea din 2026: obligația de a accepta plăți moderne

Aici intervine o schimbare de care trebuie să ții cont, dar care, pentru un magazin online, e mai simplă decât pare la prima vedere.

Cu alte cuvinte, dacă pe site-ul tău clientul poate plăti cu cardul, ești deja în regulă din acest punct de vedere — nu trebuie să cumperi niciun aparat. Situația devine relevantă mai degrabă pentru magazinele care vând și fizic, cu ridicare și plată la fața locului. Pe acestea, împreună cu detaliile complete, le tratăm în Capitolul 17.

Pașii următori

• Capitolul 8 — livrarea și logistica (curieri, costuri reale, retururi și dropshipping)
• Capitolul 17 — plata cu cardul și obligația POS din Legea 239/2025, în detaliu

Capitolul 8 — Livrarea și logistica

Curierii: cu cine livrezi

În România ai câțiva curieri principali între care alegi: Sameday, FAN Courier, Cargus și DPD. Toți acoperă livrarea standard la domiciliu, însă diferențele care contează pentru tine sunt practice: cât de bine acoperă zona în care livrezi, ce preț îți oferă la volumul tău, cât de simplu se integrează cu platforma magazinului și ce rețea de puncte de ridicare au. Sameday, de exemplu, este cunoscut pentru rețeaua de lockere (easybox), tot mai apreciată de clienții care preferă să-și ridice coletul când au timp.

Sfatul practic este să nu te legi de un singur curier doar din obișnuință. Cere oferte de la doi-trei și, dacă ai volum, negociază un contract — diferențele de preț se adună rapid când ai zeci de comenzi pe lună.

Cum îți calculezi corect costul livrării

Costul unei expedieri nu e o cifră fixă, ci depinde de mai mulți factori, iar dacă nu îi ai pe toți în cap, marja ta are de suferit. Concret, prețul variază în funcție de:

• Greutatea și dimensiunile coletului (atenție, curierii calculează adesea și greutatea volumetrică, adică inclusiv cât spațiu ocupă, nu doar cât cântărește).
• Distanța până la destinație.
• Plata ramburs, care vine cu un comision suplimentar al curierului.
• Asigurarea coletului, dacă produsul are valoare mare.
• Costul retururilor, pe care e bine să-l estimezi de la început.

Orientativ, un colet standard în România te costă undeva între 15 și 25 de lei cu un contract, dar verifică întotdeauna oferta reală pentru produsele și volumul tău. Și nu uita lecția din Capitolul 2: dacă oferi „transport gratuit”, de fapt plătești tu costul ăsta din marjă, așa că include-l în calcul de la bun început.

Retururile: obligația de 14 zile

Aici intrăm într-o zonă unde nu ai loc de interpretări, pentru că este reglementată clar prin lege. Trebuie s-o cunoști bine, fiindcă necunoașterea ei aduce reclamații la ANPC și clienți nemulțumiți.

Practic, ai nevoie de o politică de retur clară și vizibilă pe site, iar în calculele tale de marjă trebuie să incluzi de la început o rezervă pentru retururi. Pe ele nu le poți evita — fac parte din costul real al comerțului online.

Dropshipping sau stoc propriu?

Două modele, două socoteli diferite. Cu stoc propriu, cumperi marfa, o depozitezi și o expediezi tu. Ai nevoie de capital și de spațiu, dar controlezi calitatea, livrarea și experiența clientului. Cu dropshipping, nu ții stoc — clientul comandă de la tine, iar furnizorul (de multe ori din afara UE) expediază direct către el. Pornești cu bani puțini, dar marjele sunt subțiri și, foarte important, controlezi mult mai puțin ce ajunge la client și cât de repede.

Și aici sunt câteva lucruri fiscale pe care mulți le ignoră, deși contează enorm. Primul nu se schimbă niciodată, indiferent de legislație: chiar dacă tu nu atingi marfa, tu ești vânzătorul. Tu emiți factura, tu declari venitul și tot tu răspunzi față de client, inclusiv pentru dreptul de retur de 14 zile, chiar dacă produsul a venit din China. Pe acest principiu poți construi liniștit.

Al doilea ține de import, iar aici reține principiul, nu cifra exactă, pentru că regulile se modifică des. Ideea de bază este că dropshippingul din afara UE nu mai este „fără taxe”. Tendința ultimilor ani este de înăsprire: au apărut costuri suplimentare pe coletele de mică valoare aduse din afara UE (taxe pe colet, taxe vamale), iar TVA-ul este, oricum, datorat în România. Sumele și formele exacte se schimbă de la un an la altul, așa că, înainte de orice decizie, verifică reglementările aflate în vigoare în acel moment.

Concluzia practică: modelul de dropshipping ieftin din afara UE, pe care se bazau mulți, devine tot mai scump și mai reglementat. Nu înseamnă că nu mai merge, dar înseamnă că trebuie să refaci socotelile cu toate costurile de import incluse — oricare ar fi ele la momentul respectiv — exact ca în tabelul de marjă din Capitolul 2.

Pașii următori

Cu asta am încheiat partea tehnică și de construire a magazinului. Urmează partea cea mai importantă pentru tine ca antreprenor — firma și fiscalitatea:

• Capitolul 9 — forma juridică potrivită: PFA, II sau SRL, cu calcule concrete pentru ecommerce

Capitolul 9 — Forma juridică: PFA, II sau SRL?

Cele trei forme, pe scurt

Înainte de cifre, să ne lămurim ce înseamnă fiecare variantă, în cuvinte simple.

PFA (persoană fizică autorizată) este cea mai simplă formă de a-ți desfășura activitatea: practic, tu însuți devii afacerea, fără să mai înființezi o firmă separată. Ai contabilitate simplă, te înființezi repede și ieftin, iar impozitarea se face pe profit (venituri minus cheltuieli). Dezavantajul important este că răspunzi cu averea personală pentru datoriile afacerii.

II (întreprinderea individuală) seamănă foarte mult cu PFA din punct de vedere fiscal — aceleași contribuții și același impozit, aceeași răspundere nelimitată. Pentru un magazin condus de o singură persoană, alegerea uzuală dintre cele două rămâne PFA.

SRL (societate cu răspundere limitată) este o persoană juridică separată de tine. Cel mai important avantaj: răspunzi limitat, în principiu doar cu capitalul social, nu cu averea personală. În schimb, ai contabilitate în partidă dublă (deci ai nevoie de un contabil), iar banii din firmă ajung la tine ca salariu și/sau ca dividende. Impozitarea poate fi de 1% pe venit (microîntreprindere, dacă te încadrezi) sau de 16% pe profit.

Prima întrebare nu e „cât de mare ești”, ci „ce vinzi”

Aici e cheia pe care mulți o sar, și greșesc. Forma potrivită depinde, în primul rând, de tipul activității tale:

• Dacă vinzi servicii sau produse fără stoc — design, print-on-demand, produse digitale, consultanță și altele asemenea — atunci PFA este o opțiune validă, mai ales la început.
• Dacă vinzi produse cu stoc — adică magazinul online clasic, în care cumperi marfă și o revinzi — atunci recomandarea mea este SRL, nu PFA.

De ce nu PFA pentru un magazin cu stoc? Din trei motive practice. În primul rând, răspunderea nelimitată: când lucrezi cu marfă, cu datorii la furnizori și cu retururi, expui averea personală unui risc real. În al doilea rând, contabilitatea simplă a PFA nu este gândită pentru gestiunea de stocuri și inventar. Și, în al treilea rând, comerțul are de obicei volume mari și marje mici, iar la PFA toată marja este lovită de contribuții și impozit — pe când un SRL îți dă variante mult mai potrivite pentru acest model.

Așa că hai să le luăm pe rând, în funcție de ce vinzi.

Dacă vinzi servicii sau produse fără stoc → PFA

Pentru activitățile de servicii, la început, PFA este aproape întotdeauna cea mai bună alegere: simplu, ieftin și cu o taxare blândă cât timp profitul e modest. La un profit de 40.000 de lei, de exemplu, un PFA îți lasă în jur de 32.400 de lei — adică o taxare efectivă de doar 19%, fiindcă sub un anumit prag nici nu datorezi CAS.

Lucrurile se schimbă pe măsură ce crești. Atunci când profitul depășește 24 de salarii minime (97.200 de lei), contribuția CAS sare la baza maximă și PFA devine considerabil mai scump. Din acel punct merită să compari serios cu un SRL — și exact pentru asta ai calculatorul de la finalul capitolului, în care îți pui cifrele tale.

Dacă vinzi cu stoc (magazinul online clasic) → SRL

Aici PFA iese din discuție, din motivele de mai sus, iar alegerea se face între cele două variante de SRL: micro (1% pe venit) și impozit pe profit (16%). Diferența esențială, pe care puțini o explică, este aceasta:

• SRL micro plătește 1% din tot venitul, indiferent de cheltuieli, dar te obligă să ai cel puțin un salariat (de regulă administratorul), iar acel salariu costă în jur de 50.000 de lei pe an.
• SRL pe profit plătește 16% din profitul net (adică din ce rămâne după marfă, transport, ambalare și restul cheltuielilor) și poate funcționa fără niciun salariat — iei banii doar ca dividende.

De aici rezultă o regulă pe care merită s-o reții: cu cât marja ta e mai subțire (cheltuieli mari cu marfa și livrarea), cu atât SRL pe profit, fără salariat, devine mai avantajos, fiindcă impozitezi 16% pe un profit mic, nu 1% pe tot rulajul, și nu cari costul unui salariu. La marjă mare, lucrurile se inversează și micro devine mai ieftin.

Iată cum arată, la un venit de 250.000 de lei, cât îți rămâne ție după toate taxele (cifre orientative pentru 2026, cu salariul minim de referință de 4.050 lei și dividendele retrase integral):

Această logică rezolvă și situația magazinului mic. Un magazin cu stoc, dar mic, nu trebuie împins spre PFA, ci ține de SRL pe profit fără salariat, care funcționează bine chiar și la profit mic — la 100.000 de lei venit și 40.000 profit, de pildă, îți rămân în jur de 25.800 de lei, fără ca firma să iasă pe minus.

Iar dacă afacerea crește mult, peste plafonul de 100.000 de euro (aproximativ 500.000 de lei, în funcție de curs), microîntreprinderea dispare ca opțiune și rămâi pe SRL impozit pe profit. La un venit de 1.000.000 de lei cu 400.000 profit, de exemplu, această variantă îți lasă în jur de 272.500 de lei.

O nuanță pe care vreau să ți-o spun cinstit, pentru că ține de viitorul tău, nu doar de taxe: la varianta cu salariu (micro) îți construiești și pensie și ai asigurare de sănătate prin contribuțiile reținute; la varianta pe profit fără salariat iei doar dividende și nu contribui la pensie. Așadar, „mai puține taxe acum” nu înseamnă automat „mai bine pe termen lung” — e o decizie pe care merită s-o cântărești, nu doar s-o calculezi.

Recomandarea pe scurt

• Servicii sau produse fără stoc, la început → PFA. Simplu și ieftin, cât timp profitul e modest.
• Comerț cu stoc, marjă subțire sau afacere mică → SRL pe profit, fără salariat. Impozitezi puținul profit și nu cari costul unui salariu.
• Comerț cu stoc, marjă bună și un volum care susține un angajat → SRL micro 1%.
• Peste plafonul micro (≈500.000 lei venit) → SRL impozit pe profit.

Și, indiferent de cifre, ține minte că la comerțul cu stoc răspunderea limitată a unui SRL este, în sine, un motiv serios să-l preferi.

Pașii următori

• Capitolul 10 — codul CAEN corect pentru comerțul online (și de ce contează la un control)
• Capitolul 12 — microîntreprinderea în 2026: toate condițiile, în detaliu

Capitolul 10 — Codul CAEN corect pentru comerțul online

De ce contează codul CAEN corect

Mulți tratează codul CAEN ca pe o simplă formalitate bifată la înființare și uitată după aceea. În realitate, pe el se sprijină o grămadă de lucruri: autorizațiile și avizele de care ai nevoie, modul în care ești încadrat fiscal, ce poți factura și cum te văd partenerii sau băncile. Un cod greșit sau neactualizat îți poate aduce probleme la un control, blocaje la avize sau dificultăți în contracte și finanțări. De aceea merită să-l pui la punct din start.

Ce s-a schimbat: CAEN Rev.3

Pe scurt, dacă ai deja o firmă, ai un termen clar până la care trebuie să te aliniezi; dacă pornești acum, te înregistrezi direct cu noile coduri.

Capcana codului 4791: nu mai înseamnă ce credeai

Aici e cea mai importantă schimbare pentru comerțul online, și exact aici greșesc cei mai mulți. În clasificarea veche (Rev.2), aproape orice magazin online se înregistra sub un singur cod — 4791, „Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet”. Era codul „de internet” pe care îl folosea toată lumea.

În Rev.3, lucrurile stau complet diferit. Codul 4791 și-a schimbat înțelesul și înseamnă acum „Intermedieri în comerțul cu amănuntul nespecializat” — adică activitatea de intermediere, tipică unei platforme sau unui marketplace care facilitează vânzările altora în schimbul unui comision. Nu mai descrie magazinul tău care își vinde propriile produse. Vechiul 4791 a fost, de fapt, împărțit în zeci de coduri specializate, pe tipuri de produse.

Așadar, dacă ai rămas mental la ideea „4791 = online”, e o capcană care te poate lăsa cu un cod greșit pe firmă.

Cum alegi corect

Regula nouă este simplă, odată ce o înțelegi: alege corect codul CAEN potrivit fiecărui tip de articol pe care îl comercializezi. Internetul este doar canalul prin care vinzi; codul urmează produsul, nu mijlocul de vânzare. Dacă vinzi mai multe categorii de produse, înregistrezi codurile corespunzătoare fiecăreia (în limita numărului permis pentru forma ta juridică).

Distinge clar între cele două situații:

• Vinzi produse proprii (magazinul online clasic) → folosești codul specializat al produsului tău (îmbrăcăminte, cosmetice, electronice, jucării și așa mai departe).
• Intermediezi vânzările altora pe o platformă, pe comision → aici intră 4791 (nespecializat) sau 4792 (specializat).

Fiindcă vorbim de zeci de coduri posibile, ca să alegi exact ce ți se potrivește, am pregătit pe unul dintre site-urile noastre lista integrală de coduri CAEN Rev.3, cu explicații detaliate:

→ Lista completă de coduri CAEN Rev.3

Ce riști dacă nu actualizezi sau ai cod greșit

Legea nu prevede, în acest moment, o amendă directă pentru simpla neactualizare până la termen. Dar asta nu înseamnă că o poți ignora. După 25 septembrie 2026, autoritățile și ANAF lucrează doar cu Rev.3, iar până nu îți actualizezi codurile nu vei putea face nicio altă modificare la firmă la Registrul Comerțului — nici schimbare de sediu, nici adăugare de asociat, nimic. În plus, un cod care nu corespunde activității tale reale poate ridica probleme la avize și autorizații sau la un control. Pe scurt, e genul de lucru pe care e mai bine să-l rezolvi din timp, nu pe ultima sută de metri.

Pașii următori

• Capitolul 11 — înființarea firmei, pas cu pas (documente, capital social, sediu, costuri)

Capitolul 11 — Înființarea firmei, pas cu pas (2026)

Ce documente îți trebuie la ONRC

Pentru un SRL, dosarul depus la Registrul Comerțului cuprinde, în esență:

• rezervarea denumirii firmei (verifici și rezervi numele dorit);
• actul constitutiv, în care stabilești asociații, administratorul, obiectul de activitate (codurile CAEN — vezi Capitolul 10), capitalul social subscris și sediul; tot aici fondatorii își asumă îndeplinirea condițiilor legale, iar datele despre beneficiarul real pot fi incluse direct în el;
• dovada sediului social (contract de comodat sau de închiriere și, după caz, acordul proprietarului și al asociației de proprietari);
• copii după actele de identitate și cazierul fiscal al asociaților și administratorilor.

Sună mult, dar în practică sunt formulare standard, iar dacă te ajută un specialist, le pregătește el pentru tine. Un lucru important de știut: dovada vărsării capitalului social nu se mai depune la înființare. Capitalul îl depui după înregistrare, în contul bancar al firmei — deci nu mai trebuie să-l ai vărsat în dosarul pentru Registrul Comerțului.

Capitalul social — atenție, regulile s-au schimbat în 2026

Aici e o noutate importantă, pe care mulți nu o cunosc încă.

Vestea bună e că la început, când pornești, îți ajunge capitalul minim de 500 lei — iar acești bani sunt, de fapt, tot ai tăi, depuși în contul firmei, nu o taxă pierdută.

Sediul social: ce opțiuni ai

Orice firmă are nevoie de un sediu social, adică o adresă oficială. Ai, în general, trei variante. Poți stabili sediul la domiciliul tău (cu acordul proprietarului, dacă nu ești tu, și al asociației de proprietari, unde e cazul) — varianta cea mai frecventă pentru un magazin online, fiindcă activitatea se desfășoară oricum online. Poți închiria un spațiu dedicat, dacă ai nevoie de el. Sau poți folosi găzduirea de sediu oferită de un avocat sau de o firmă de contabilitate, o soluție practică dacă nu vrei să-ți treci adresa personală în acte.

Contul bancar a devenit obligatoriu

O altă regulă nouă, intrată în vigoare în 2026, pe care trebuie s-o ai în vedere de la înființare.

Cât costă și cât durează

Înființarea în sine este relativ ieftină, dar nu gratuită. La Registrul Comerțului se achită un tarif de înregistrare — o sumă modestă (de ordinul câtorva sute de lei, redusă pentru depunerea online), stabilită prin nota de calcul a oficiului și plătită după judecarea dosarului. La acesta se adaugă capitalul social (cei 500 de lei, care rămân banii tăi, în contul firmei) și, eventual, onorariul dacă alegi să te ajute un avocat sau o firmă de contabilitate cu pregătirea dosarului. Tarifele se actualizează periodic, așa că merită să verifici valoarea la zi. Ca durată, dacă dosarul este complet, înregistrarea se rezolvă, de regulă, în câteva zile lucrătoare.

Cu alte cuvinte, partea de înființare nu este nici scumpă, nici lungă. Important e doar să fie făcută corect din prima — cu codurile CAEN potrivite și cu actele în regulă — ca să nu pierzi timp cu reveniri și corecturi.

Pașii următori

• Capitolul 12 — microîntreprinderea în 2026: plafonul de 100.000 €, cota de 1% și toate condițiile, în detaliu

Capitolul 12 — Microîntreprinderea în 2026

Ce este, de fapt, microîntreprinderea

Pe scurt, microîntreprinderea este un regim de impozitare prin care un SRL plătește un procent din venituri, nu din profit — adică indiferent de cheltuielile pe care le are. E important de știut că, la înființare, orice firmă din România este, implicit, plătitoare de impozit pe profit; regimul micro este o opțiune pe care o poți alege doar dacă îndeplinești condițiile legale. De aceea merită să le cunoști bine din start.

Cota și plafonul în 2026

Aici sunt cele două schimbări mari față de anii trecuți.

Pe românește: dacă firma ta a avut, la 31 decembrie 2025, venituri sub 100.000 de euro și îndeplinești condițiile de mai jos, poți fi microîntreprindere în 2026 și plătești 1% din venituri.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești (toate, simultan)

Ca să fii și să rămâi microîntreprindere, trebuie bifate, în același timp, următoarele condiții (art. 47 din Codul fiscal):

1. Venituri sub 100.000 de euro la 31 decembrie anul precedent, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate de tine.
2. Capitalul social este deținut de persoane (fizice sau juridice private), nu de stat sau de autorități locale.
3. Firma nu este în dizolvare sau lichidare.
4. Ai cel puțin un salariat cu normă întreagă (condiția poate fi îndeplinită și printr-un administrator remunerat sau prin contracte care însumează o normă întreagă).
5. Dacă deții peste 25% din părțile sociale, poți aplica regimul micro la o singură firmă — dacă ai mai multe, alegi una până la 31 martie.

Un lucru bun de știut: vechea condiție prin care veniturile din consultanță și management trebuiau să rămână sub 20% din cifra de afaceri a fost eliminată, așa că nu mai trebuie să-ți faci griji pentru ea.

Condiția salariatului — punctul cel mai sensibil

Pe aceasta o tratez separat, pentru că de ea se împiedică mulți și pentru că face legătura directă cu decizia din Capitolul 9.

Regimul micro cere un salariat, iar costul acestui salariu este exact motivul pentru care, la un magazin mic cu marjă subțire, un SRL pe impozit pe profit (care poate funcționa fără salariat) iese adesea mai bine. Așadar, condiția salariatului nu e doar o formalitate, ci un cost real pe care îl pui în balanță.

Pentru situațiile concrete, reține câteva reguli actualizate în 2026 (OUG nr. 8/2026):

• O firmă nou-înființată are la dispoziție 90 de zile de la înregistrare ca să angajeze (termenul a fost mărit de la 30 de zile). Dacă nu o face, devine plătitoare de impozit pe profit.
• Dacă, în cursul anului, raportul de muncă încetează și rămâi fără salariat, firma datorează impozit pe profit începând cu trimestrul următor celui în care a încetat contractul.
• O suspendare a contractului de maximum 30 de zile pe an nu te scoate din regim.

Ce se întâmplă dacă depășești plafonul

Dacă în cursul anului treci de cei 100.000 de euro, firma nu mai așteaptă până anul viitor: devine plătitoare de impozit pe profit chiar din trimestrul în care s-a produs depășirea. De aceea e bine să-ți urmărești veniturile pe parcurs, nu să te trezești cu depășirea la final de an.

Vestea bună, tot din 2026, este că revenirea la regimul micro a redevenit posibilă: OUG nr. 8/2026 a abrogat interdicția care, anterior, te oprea să mai revii la micro după ce ieșeai din el. Dacă într-un an reîndeplinești condițiile, poți opta din nou pentru regim.

Cum intri, cum ieși și ce declari

Pe partea de formalități, lucrurile sunt simple, dacă le știi din timp. Opțiunea pentru regimul micro, precum și ieșirea din el, se fac prin Declarația 700, depusă până la 31 martie a anului respectiv. Impozitul de 1% se declară și se plătește trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare fiecărui trimestru.

Pașii următori

• Capitolul 13 — TVA: plafonul de scutire, cota standard și momentul în care devii plătitor

Capitolul 13 — TVA: când devii plătitor și ce cotă aplici

Plafonul de scutire: până când nu ești plătitor

Atâta timp cât cifra ta de afaceri rămâne sub un anumit prag, poți beneficia de regimul special de scutire — adică nu colectezi TVA de la clienți (dar nici nu deduci TVA-ul de la furnizorii tăi).

Momentul înregistrării — aici regula s-a schimbat, ai grijă

Acesta este punctul în care greșesc cei mai mulți, fiindcă mențin în minte vechea regulă. Până nu demult, te înregistrai în termen de 10 zile de la finalul lunii în care depășeai plafonul, iar calitatea de plătitor începea de la luna următoare. Nu mai funcționează așa.

Tradus în practică: factura prin care treci de cei 395.000 de lei se emite deja cu TVA. Nu mai ai o „lună de grație”. De aceea, dacă vezi că o comandă mare te va împinge peste plafon, trebuie să-ți pregătești înregistrarea înainte de a o factura, nu după.

Și încă un lucru important, ca să nu te bazezi pe întârziere: dacă nu te înregistrezi la timp, organul fiscal te poate înregistra din oficiu, retroactiv, de la data la care ai depășit plafonul, și îți recalculează TVA-ul pe care ar fi trebuit să-l colectezi. Așadar, întârzierea nu te scapă, ci doar îți aduce diferențe de plată.

Cotele de TVA în 2026

Odată ce ești plătitor, aplici cota corespunzătoare fiecărui produs. După reforma din august 2025 (Legea nr. 141/2025), sistemul s-a simplificat la, în esență, două cote.

Regula practică e simplă: dacă produsul tău nu se află explicit pe lista cotei reduse, i se aplică cota standard de 21%. (Există și o cotă tranzitorie de 9% pentru locuințe noi, valabilă până la 31 iulie 2026, dar pe tine, ca magazin online, nu te privește.)

Ce înseamnă, concret, pentru magazinul tău

Cât timp ești sub plafon și neplătitor, lucrezi cu prețuri fără TVA: nu adaugi taxă pe vânzări, dar nici nu recuperezi TVA-ul plătit la furnizori. Din momentul în care devii plătitor, colectezi TVA pe vânzări, deduci TVA-ul pe achiziții și depui periodic decontul de TVA (formularul D300). De asemenea, ca plătitor, intri și în logica facturării electronice, despre care vorbim în capitolul următor.

Există și o decizie strategică aici. Dacă vinzi mai ales către firme (B2B) sau ai achiziții mari pe care plătești TVA, înregistrarea voluntară, chiar sub plafon, poate fi avantajoasă, fiindcă îți recuperezi TVA-ul de la furnizori. Dacă, în schimb, vinzi mai ales către consumatori finali (B2C) și ești sub plafon, scutirea îți ține prețul final mai mic și mai competitiv. Nu există un răspuns unic — depinde de modelul tău.

Pașii următori

• Capitolul 14 — e-Factura: facturarea electronică obligatorie
• Capitolul 15 — OSS: cum gestionezi corect vânzările către clienți din alte state UE

Capitolul 14 — e-Factura: facturarea electronică obligatorie

Ce este, pe scurt, RO e-Factura

RO e-Factura este sistemul prin care emiți și transmiți facturile către ANAF într-un format electronic standardizat, prin Spațiul Privat Virtual (SPV). Practic, factura nu mai circulă doar între tine și client, ci ajunge și la stat, aproape în timp real. Pentru tine, ca antreprenor, asta înseamnă o obligație în plus, dar și o evidență mai curată și mai ușor de gestionat la un control.

Pentru magazinul tău este deja obligatoriu

Aici nu mai e loc de „dacă” sau „când” — termenele au trecut deja.

Termenul de transmitere

Ai la dispoziție 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii ca s-o transmiți în sistem. Începând din 2026, termenul se calculează în zile lucrătoare (nu calendaristice), iar ziua emiterii facturii nu se pune la socoteală — numărătoarea pornește din ziua următoare. Nerespectarea termenului atrage amenzi, așa că merită să ai un flux ordonat, nu să le lași pe toate pe ultima zi.

Cum arată asta în practica unui magazin

Două lucruri îți fac viața simplă. În primul rând, nu trebuie să te chinui manual: cel mai comod este să folosești un program de facturare care se conectează automat la ANAF și trimite facturile în e-Factura pentru tine — majoritatea aplicațiilor moderne fac asta. Alternativ, poți încărca facturile manual din SPV, pentru care ai nevoie de un certificat digital calificat.

În al doilea rând, și e important pentru liniștea ta și a clienților: pentru o factură către o persoană fizică nu ai nevoie de CNP-ul clientului — sunt suficiente numele și adresa de livrare. Clientul nu trebuie să facă absolut nimic, nici măcar să aibă cont în SPV; obligația de a raporta factura este exclusiv a ta, a magazinului. Tu îi dai clientului factura ca până acum (pe e-mail, de regulă), iar transmiterea către ANAF se face separat, „în fundal”.

O mențiune, pentru cazurile speciale: din 2026, și persoanele fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin CNP au obligația de a se înscrie în registrul RO e-Factura (folosirea efectivă devenind obligatorie de la 1 iunie 2026). Dacă tu lucrezi printr-un SRL sau PFA, ești deja acoperit de regulile de mai sus și nu te privește această situație.

Pașii următori

• Capitolul 15 — OSS: cum gestionezi corect vânzările către clienți din alte state UE

Capitolul 15 — OSS: vânzările către clienți din alte state UE

Problema pe care o rezolvă OSS

Atunci când vinzi produse către consumatori din alte state UE (ceea ce se numește vânzări la distanță), la un moment dat nu mai aplici TVA-ul românesc, ci pe cel al țării în care se află clientul. Fără un mecanism de simplificare, asta ar însemna să te înregistrezi în scopuri de TVA în fiecare țară în care vinzi — un coșmar administrativ.

Exact aici intervine OSS (One Stop Shop): un regim opțional care îți permite să declari și să plătești, printr-o singură declarație depusă în România, tot TVA-ul datorat în celelalte state membre. Practic, un singur punct de contact pentru tot ce vinzi în UE.

Pragul de 10.000 de euro

Cheia este un prag valabil la nivelul întregii Uniuni.

Cum funcționează OSS, în practică

Dacă depășești pragul și optezi pentru OSS, pașii sunt destul de simpli. Te înregistrezi în regim pe portalul pus la dispoziție de ANAF (ai nevoie de un certificat digital calificat). Apoi, depui trimestrial Declarația specială 398, până la finalul lunii următoare încheierii trimestrului, în care raportezi vânzările și TVA-ul datorat fiecărui stat de consum — iar ANAF se ocupă mai departe să transfere taxa către țările respective.

Un lucru important de reținut: declarația OSS nu înlocuiește decontul tău obișnuit de TVA din România (D300), ci se depune separat, pentru vânzările intracomunitare. Regimul este opțional, dar este, de departe, varianta cea mai comodă — alternativa, adică înregistrarea separată în fiecare țară, e mult mai greoaie.

Dacă vinzi produse importate din afara UE

Mai există o variantă a sistemului, numită IOSS, gândită pentru situația în care vinzi către consumatori din UE bunuri importate din afara Uniunii, cu o valoare de până la 150 de euro pe comandă (cum se întâmplă, de pildă, în anumite modele de dropshipping). În acest caz, declarația se depune lunar. Dacă te regăsești în acest scenariu, e cu atât mai important să-ți pui partea de TVA la punct de la început.

Pașii următori

• Capitolul 16 — casa de marcat: când ai nevoie de ea și ce obligații implică

Capitolul 16 — Casa de marcat: îți trebuie sau nu?

Regula generală

Casa de marcat (mai exact, aparatul de marcat electronic fiscal) este obligatorie, conform OUG nr. 28/1999, atunci când vinzi bunuri sau prestezi servicii direct către consumatori și încasezi numerar sau card chiar la locul vânzării. Logica e simplă: statul vrea un bon fiscal pentru banii primiți „pe loc”, față în față cu clientul.

În schimb, dacă încasezi banii prin transfer bancar, acele operațiuni nu intră sub această obligație, fiindcă există deja o urmă bancară clară a încasării.

Pentru un magazin online, vestea e bună

Aici intervine particularitatea comerțului online, care te avantajează.

Cazul ramburs merită o explicație, fiindcă pare o încasare în numerar. În practică, firma de curierat este cea care încasează banii de la client și emite chitanța pentru suma respectivă, apoi îți virează contravaloarea în cont, pe baza documentelor bancare. Cu alte cuvinte, tu, ca magazin, primești banii prin transfer, nu „pe loc” de la client — de aceea excepția se aplică. În toate aceste situații, documentul pe care îl emiți este factura care însoțește marfa, nu bonul fiscal.

Când ai totuși nevoie de casă de marcat

Există și situații în care obligația revine, și e bine să le cunoști. Ai nevoie de casă de marcat dacă încasezi numerar sau card direct de la client, la un punct fizic — de exemplu, dacă ai un showroom sau un punct de ridicare unde clientul plătește pe loc, ori dacă livrezi tu însuți marfa (nu prin curier) și iei banii cash la ușă. În aceste cazuri intri în regula generală și aparatul devine obligatoriu.

Pe scurt, ceea ce face diferența nu e faptul că vinzi online, ci cum și unde încasezi banii: prin curier și prin transfer/card/ramburs ești scutit; direct, „pe loc”, nu.

Nu confunda casa de marcat cu obligația de plată cu cardul

O precizare importantă, fiindcă cele două se amestecă des în mintea antreprenorilor. Casa de marcat (OUG nr. 28/1999) este o obligație, iar obligația de a oferi clienților posibilitatea plății electronice (reglementată de Legea nr. 239/2025) este cu totul alta. Pentru un magazin online, plata cu cardul online prin procesator acoperă această a doua obligație, fără să ai nevoie nici de un POS fizic, nici de o casă de marcat. Despre partea de plăți electronice vorbim pe larg în Capitolul 17.

Pașii următori

• Capitolul 17 — plata cu cardul și obligația de plăți electronice (Legea nr. 239/2025)

Capitolul 17 — Plata cu cardul: obligația legală

Ce s-a schimbat din 2026

Nerespectarea obligației atrage amenzi semnificative, așa că nu e ceva de tratat superficial.

Ce înseamnă pentru un magazin online

Aici e partea liniștitoare: dacă pe site-ul tău clienții pot plăti cu cardul online, prin procesatorul de plăți (vezi Capitolul 7), atunci obligația este deja acoperită. Nu ai nevoie de un POS fizic și nu trebuie să faci nimic în plus — plata electronică există, ceea ce cere legea.

Singura situație în care mai ai de adăugat ceva este dacă, pe lângă magazinul online, ai și un punct fizic unde încasezi direct de la client (un showroom, un punct de ridicare). Acolo trebuie să oferi și posibilitatea plății cu cardul, prin POS sau o soluție echivalentă.

Reține și distincția din Capitolul 16: această obligație (de a oferi plata electronică) este una, iar obligația de a avea casă de marcat este alta. Pentru un magazin online cu plată prin curier și card/transfer, prima e acoperită de procesator, iar a doua, de regulă, nu se aplică.

Pașii următori

• Capitolul 18 — vânzarea pe marketplace-uri și ce înseamnă fiscal

Capitolul 18 — Vânzarea pe marketplace: Amazon, eMAG, eBay, Trendyol

Tu rămâi vânzătorul

Primul lucru de lămurit: chiar dacă vinzi printr-un marketplace, tu ești cel care vinde produsul către client. Asta înseamnă că tu emiți factura pentru produsele tale, iar veniturile sunt ale firmei tale și se declară ca atare. Marketplace-ul, în schimb, îți percepe un comision pentru serviciul de intermediere și îți emite, la rândul lui, o factură pentru acel comision.

Cu alte cuvinte, regulile pe care le-am parcurs până acum — forma juridică, TVA, e-Factura — rămân exact aceleași. Marketplace-ul este doar un canal de vânzare în plus, nu un regim fiscal separat.

Marketplace românesc sau internațional — aici e marea diferență

Din punct de vedere fiscal, contează enorm dacă vinzi în țară sau peste graniță.

Pe un marketplace românesc, precum eMAG Marketplace, lucrurile sunt simple: vinzi către clienți din România, aplici regulile fiscale românești pe care le știi deja (forma juridică, plafonul de TVA, e-Factura) și plătești comision către eMAG. Nimic exotic.

Pe marketplace-uri internaționale — Amazon, eBay, Trendyol — apar reguli suplimentare, în funcție de unde se află clienții tăi și, mai ales, unde este stocată marfa. Atâta timp cât marfa pleacă din România către consumatori din alte țări UE, intri în logica vânzărilor la distanță și a sistemului OSS, despre care am vorbit în Capitolul 15 (plafonul de 10.000 de euro pe an, cumulat). Dar dacă marfa ajunge să fie depozitată în alte țări, lucrurile se schimbă serios — și aici e capcana cea mai costisitoare.

Capcana Amazon FBA: stocul în alt stat UE

Aceasta este cea mai frecventă surpriză neplăcută pentru vânzătorii pe Amazon, așa că merită explicată clar.

Motivul ține de logica TVA: deplasarea propriei mărfi într-un depozit din alt stat membru este considerată un transfer intracomunitar, care declanșează obligații de înregistrare și raportare (inclusiv Declarația 390) în statele implicate. Și este important de reținut că OSS nu acoperă această situație — OSS rezolvă doar TVA-ul pe vânzările la distanță către consumatori, nu și înregistrarea generată de stocarea mărfii în străinătate. Sunt două lucruri diferite, care se aplică în paralel.

Pe scurt: dacă vrei să vinzi pe Amazon doar din România (programul în care marfa rămâne în depozitul din țară), eviți aceste înregistrări multiple. În momentul în care accepți ca Amazon să-ți mute stocul prin Europa, intri într-un teren fiscal mult mai complex, care chiar are nevoie de un contabil specializat.

Marketplace-ul te raportează la ANAF (DAC7)

Indiferent de platformă, mai e un punct pe care mulți îl ignoră, în detrimentul lor.

Concluzia practică e simplă: veniturile tale de pe orice marketplace sunt vizibile la fisc, indiferent dacă le declari sau nu. Așadar, singura abordare corectă (și sigură) este să declari tot, de la bun început.

Două detalii care prind multă lume pe picior greșit

În primul rând, comisioanele platformelor străine. Amazon, eBay și celelalte îți facturează comisionul prin societăți din afara țării (de regulă din UE), iar pe partea ta apare, de cele mai multe ori, obligația de TVA prin taxare inversă și, în anumite cazuri, alte rețineri fiscale. E un aspect tehnic, dar real, care trebuie tratat corect în contabilitate.

În al doilea rând, dacă imporți marfă din afara UE (clasic, din China) sau exporți în afara Uniunii, ai nevoie de un cod EORI pentru formalitățile vamale. E un pas administrativ simplu, dar obligatoriu, fără de care marfa ți se poate bloca în vamă.

Pașii următori

• Capitolul 19 — accesibilitatea digitală a site-ului tău

Capitolul 19 — Accesibilitatea digitală a site-ului

Ce cere legea

O precizare ca să nu se creeze confuzie: „microîntreprinderea” din acest context este definiția europeană de firmă mică (după număr de angajați și cifră de afaceri) și nu are legătură cu microîntreprinderea fiscală de 1% din Capitolul 12 — sunt două lucruri diferite, cu praguri diferite.

Ce înseamnă, concret, un site accesibil

Dacă intri sub obligație (sau pur și simplu vrei să faci lucrurile bine), un site conform WCAG 2.1 AA presupune, printre altele, texte lizibile și bine structurate, contrast suficient între text și fundal, posibilitatea de navigare la tastatură, compatibilitate cu cititoarele de ecran pentru persoanele nevăzătoare și alternative text pentru imagini. Sunt lucruri pe care un dezvoltator web le poate implementa fără un efort uriaș, mai ales dacă pornești de la o temă modernă.

Chiar dacă ești scutit ca firmă mică, merită să te gândești la accesibilitate ca la o investiție, nu ca la o povară: un site accesibil ajunge la mai mulți clienți, e mai bine văzut de motoarele de căutare și transmite seriozitate. Iar în momentul în care crești peste pragul de microîntreprindere, obligația devine reală, așa că e bine să fii pregătit.

Nerespectarea cerințelor, pentru cei care intră sub incidența legii, se sancționează cu amenzi (în general între 6.000 și 15.000 de lei).

Pașii următori

• Capitolul 20 — ce trebuie să afișezi obligatoriu pe site

Capitolul 20 — Ce trebuie să afișezi pe site

Informațiile și paginile obligatorii

Iată ce trebuie să existe, clar și ușor de găsit, pe site-ul tău:

1. Datele de identificare ale firmei — denumire, CUI, sediu social, numărul de la Registrul Comerțului și date de contact (conform Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic). De regulă, se pun în footer și/sau pe o pagină de tip „Despre noi” / „Informații legale”.
2. Prețuri complete, cu TVA inclus, fără costuri ascunse. La reduceri, prețul de referință barat trebuie să fie cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile înainte de reducere.
3. Termeni și condiții — contractul dintre tine și client (livrare, plată, garanții, răspundere). Se redactează personalizat, în funcție de activitatea ta, nu se copiază de pe alt site.
4. Politica de confidențialitate (GDPR) și politica de cookies — ce date colectezi, în ce scop, cât timp le păstrezi și cui le transmiți (inclusiv procesatorii de plăți).
5. Politica de retur și dreptul de retragere în 14 zile (conform OUG nr. 34/2014), cu excepțiile aplicabile (vezi Capitolul 8).
6. Informații despre livrare și modalități de plată.
7. Informarea privind soluționarea litigiilor (SAL) și linkurile cerute de ANPC (Ordinul nr. 449/2022). Atenție: regulile privind platforma europeană de soluționare online (SOL/ODR) au fost în schimbare, așa că verifică forma exactă în vigoare la momentul lansării.
8. Certificat SSL (HTTPS) activ, pentru protejarea datelor.

De ce contează cu adevărat

ANPC poate verifica un magazin online oricând, fără anunț, accesând site-ul ca un client obișnuit sau pe baza unei sesizări. Amenzile pentru lipsa acestor informații sau pentru o politică de retur formulată greșit pot fi consistente. Dar dincolo de amenzi, aceste pagini sunt și un semnal de încredere: un client care vede date clare, termeni corecți și o politică de retur transparentă cumpără mai ușor.

Pașii următori

• Capitolul 21 — cum îți aduci primii clienți: marketing pe înțelesul tuturor

Capitolul 21 — Cum îți aduci primii clienți

Nu te baza pe un singur canal

Cea mai frecventă greșeală la început este să mizezi totul pe o singură sursă de clienți — de obicei reclamele plătite. E riscant, fiindcă în ziua în care oprești bugetul, se oprește și fluxul de comenzi. Gândește-te, în schimb, la un amestec de canale care se susțin reciproc.

În primul rând, SEO (optimizarea pentru motoarele de căutare) îți aduce trafic „gratuit” pe termen lung: descrieri de produs unice și utile, o structură clară a site-ului, viteză bună și o experiență impecabilă pe telefon. Apoi, reclamele plătite — Google Shopping, Meta sau TikTok — îți aduc vânzări rapide, dar cu cost; le folosești ca accelerator, nu ca unică sursă. De asemenea, email marketingul este unul dintre cele mai rentabile canale, pentru că lista ta de abonați este un activ pe care îl deții cu adevărat, spre deosebire de urmăritorii de pe o platformă socială.

Construiește-ți lista, nu doar vânzarea

Un client care cumpără o dată e bun; un client pe care îl poți contacta din nou e mult mai valoros. De aceea, încă de la început, pune accent pe colectarea adreselor de email (de exemplu, oferind un mic beneficiu la abonare) și pe recenziile clienților mulțumiți, care construiesc încrederea necesară oricui ajunge prima dată pe site.

Marketplace-urile pot fi, la rândul lor, un canal bun de descoperire — mulți cumpărători te găsesc acolo și abia apoi ajung pe site-ul tău. Important e să le tratezi ca pe o ușă de intrare, nu ca pe singura ta vitrină.

Pașii următori

• Capitolul 22 — cele mai frecvente greșeli și cum le eviți

Capitolul 22 — Cele mai frecvente greșeli

Greșelile care costă cel mai mult

Alegi PFA pentru un magazin cu stoc. Pentru comerțul cu marfă, răspunderea nelimitată și contabilitatea simplă a PFA nu sunt potrivite — la stoc, alegerea corectă este, de regulă, SRL (vezi Capitolul 9).

Rămâi cu un cod CAEN greșit. Mulți cred că „4791 înseamnă online” și nu observă că, în Rev.3, acest cod și-a schimbat înțelesul. Alege codul potrivit fiecărui tip de produs pe care îl vinzi (Capitolul 10).

Ratezi momentul depășirii plafonului de TVA. Nu mai ai o „lună de grație”: factura care te duce peste 395.000 de lei se emite deja cu TVA (Capitolul 13). Urmărește-ți cifra de afaceri din timp.

Nu declari veniturile de pe marketplace. Platformele te raportează la ANAF prin DAC7, deci veniturile sunt oricum vizibile. Declară tot (Capitolul 18).

Lansezi fără paginile legale. Lipsa termenilor, a politicii de retur sau a datelor firmei atrage amenzi de la ANPC și sperie clienții (Capitolul 20).

Nu îți construiești lista de email. Te bazezi exclusiv pe reclame sau pe rețele sociale și rămâi fără un canal pe care să-l deții cu adevărat (Capitolul 21).

Subestimezi logistica și retururile. Livrarea și gestionarea retururilor pot mânca tot profitul dacă nu le planifici (Capitolul 8).

Amesteci banii personali cu cei ai firmei. E o sursă constantă de încurcături contabile și de probleme la control. Ține-i separați de la prima zi.

Nu pui bani deoparte pentru taxe. Profitul de pe hârtie nu e tot al tău — o parte e a statului. Rezervă-ți din timp sumele pentru impozite și contribuții, ca să nu te prindă scadențele pe picior greșit.

Pașii următori

• Capitolul 23 — calendarul fiscal: ce ai de depus și când

Capitolul 23 — Calendarul fiscal: ce ai de depus și când

Ritmul lunar și trimestrial

Cele mai multe obligații recurente se grupează în jurul datei de 25 a lunii următoare perioadei la care se referă. Aici intră, de regulă, decontul de TVA (formularul D300), impozitul pe venitul microîntreprinderii sau pe profit declarat trimestrial (D100) și contribuțiile aferente salariilor (D112). Separat, e-Factura are propriul ritm: fiecare factură se transmite în maximum 5 zile lucrătoare de la emitere (vezi Capitolul 14).

Termenele anuale principale

La nivel de an, reține câteva repere (cu observația că datele exacte se mai pot ajusta de la un an la altul):

• Declarația Unică (formularul 212), pentru PFA și persoane fizice — de regulă până la 25 mai.
• Situațiile financiare anuale ale unui SRL — în general în jur de 150 de zile de la închiderea exercițiului, adică spre sfârșitul lui mai / începutul lui iunie.
• Declarația anuală de impozit pe profit (D101) — termenul obișnuit este 25 martie; prin excepție, pentru anul 2025 acesta a fost 25 iunie 2026.

Pașii următori

• Capitolul 24 — concluzii și pașii de început

Capitolul 24 — Concluzii

Dacă ar fi să rezum tot ce am parcurs într-o singură idee, aceasta ar fi: un magazin online de succes se construiește pe decizii corecte, luate din timp, nu pe noroc. Cele mai multe probleme cu care se confruntă antreprenorii la început nu vin din lipsa de muncă, ci din alegeri făcute în grabă sau pe baza unor informații depășite — forma juridică nepotrivită, codul CAEN greșit, plafonul de TVA ratat, paginile legale lipsă.

Am pornit împreună de la validarea ideii și alegerea modelului de business, am trecut prin platformă, livrare și plăți, apoi prin partea fiscală — forma juridică, microîntreprinderea, TVA, e-Factura, OSS — și am încheiat cu obligațiile legale ale site-ului și cu marketingul. Nu pentru că trebuie să le rezolvi pe toate în prima zi, ci pentru că, atunci când le cunoști, poți construi pe o temelie solidă.

Sfatul meu cel mai sincer este să nu le ții pe toate în cap și să nu le rezolvi de unul singur acolo unde nu e cazul. Concentrează-te pe ceea ce știi tu cel mai bine — produsul și clienții tăi — și lasă partea fiscală și contabilă pe mâini care o fac zi de zi. Așa câștigi cel mai prețios lucru: liniștea de a ști că, în spate, lucrurile sunt în regulă.

Pașii următori

• Capitolul 25 — cum te putem ajuta mai departe

Capitolul 25 — Cum te putem ajuta mai departe

Lucrăm zi de zi cu antreprenori digitali, magazine online și vânzători pe marketplace-uri — deci cunoaștem bine atât regulile, cât și capcanele practice de care ți-am vorbit în acest ghid. Te putem însoți de la bun început: cu înființarea firmei, cu alegerea corectă a codurilor CAEN, cu contabilitatea lunară și cu deciziile fiscale care contează (PFA sau SRL, micro sau profit, TVA, OSS).

Pe site găsești și oferte speciale gândite pentru magazine online, care includ atât înființarea, cât și contabilitatea — ca să pornești cu tot ce-ți trebuie, dintr-un singur loc.

Dacă ai o întrebare punctuală sau vrei să discutăm situația ta concretă, scrie-ne. E mai simplu și mai ieftin să așezi lucrurile corect de la început decât să le corectezi mai târziu — iar noi suntem aici tocmai pentru asta.

Pașii următori

• Capitolul 26 — precizări importante despre acest ghid

Capitolul 26 — Precizări importante

Acest ghid are caracter informativ și educativ și prezintă regulile aplicabile la data publicării. Legislația fiscală și comercială din România se modifică des — uneori de mai multe ori pe an — așa că, înainte de a lua o decizie, verifică reglementarea în vigoare la momentul respectiv sau cere-ne sprijinul pentru situația ta concretă.

Informațiile de aici nu înlocuiesc consultanța fiscală, contabilă sau juridică individualizată. Fiecare afacere are particularitățile ei, iar o recomandare corectă se dă doar după ce sunt analizate datele tale reale. De aceea, nu ne asumăm răspunderea pentru decizii luate exclusiv pe baza acestui material, fără o analiză personalizată.

Cifrele, plafoanele și termenele menționate sunt cele cunoscute la data redactării. Acolo unde apar sume sau praguri exacte, tratează-le ca repere care trebuie confirmate la zi, nu ca pe valori fixe pentru totdeauna.

Pe scurt: folosește acest ghid ca pe o hartă bună, care te ajută să înțelegi drumul și să pui întrebările potrivite — iar pentru pașii concreți, mergi pe mâna unui specialist care îți cunoaște situația.